CleanTalk este un serviciu de protectie anti-spam multiplatforma, bazat pe tehnologie cloud. Este conceput pentru a preveni comentariile si inregistrarile nedorite pe site-uri web – generate fie de roboti, fie de utilizatori rau intentionati.
In acest ghid, va oferim o prezentare scurta a modului in care functioneaza CleanTalk. In continuarea tutorialului, va aratam pasii necesari pentru a crea un cont / a adauga un site in CleanTalk, respectiv pentru a va conecta site-ul dvs. cu CleanTalk si a gestiona accesul utilizatorilor.
Comparativ cu metodele traditionale (cum ar fi reCAPTCHA), CleanTalk ofera o solutie discreta si invizibila pentru vizitatori, contribuind la o experienta de utilizator mai placuta. In plus, reduce considerabil volumul de moderare manuala pentru administratori. Solutia permite blocarea automata, in timp real, a activitatilor suspecte – inclusiv completarea formularelor sau inregistrarile de pe adrese de e-mail suspecte.
Cu o baza de date care include peste 20 de milioane de adrese IP si e-mailuri asociate activitatilor de tip spam, CleanTalk este o solutie moderna, usor integrabila si extrem de eficienta pentru protectia site-urilor WordPress/WooCommerce.
In site-urile de prezentare si in magazinele online dezvoltate de noi, in care clientii au cerut integrarea pluginului, rezultatele sunt foarte bune, dupa cum indica si rapoartele detaliate disponibile zilnic si saptamanal in panoul CleanTalk.
Cum sa incepeti?
Pentru a folosi CleanTalk, trebuie sa creati un cont si sa generati o cheie de acces (access key):
- Accesati panoul de control Anti-Spam (Dashboard)
- Din meniul Servicii, selectati Anti-Spam
- Apasati butonul Add website, apoi introduceti adresa site-ului in campul Site URL
- Faceti click pe Create pentru a finaliza adaugarea
- Cheia de acces va fi generata automat. Pentru a o vizualiza, reveniti in Dashboard si apasati pe pictograma in forma de cheie galben
Pentru a va conecta site-ul cu CleanTalk, dupa ce modulul a fost instalat, in panoul de administrare al site-ului dvs. navigati la Setari si accesati Anti-Spam by CleanTalk. Aici va trebui sa introduceti cheia de acces si sa salvati modificarile.
Ce este si cum sa folositi blacklist si whitelist?
Cand CleanTalk detecteaza o activitate suspecta, blocheaza automat utilizatorul respectiv. Modulul da posibilitatea de a crea si un blacklist personalizat. Daca un utilizator este identificat eronat de catre CleantTalk ca fiind suspect, il puteti adauga in whitelist, pentru a-i permite accesul.
In aceste liste personalizate puteti include adrese IP, adrese de e-mail, sau puteti chiar bloca toti utilizatorii dintr-o anumita tara.
Mai jos va prezentam cum sa creati un blacklist/whitelist cu adrese de IP sau e-mail:
- Accesati CleanTalk, iar sub numele site-ului adaugat, alegeti sectiunea Personal lists
- Apasati butonul Add new filter
- Selectati tipul filtrului si introduceti adresele IP sau e-mail pe care doriti sa le blocati sau permiteti
- Finalizati actiunea apasand butonul Blacklist sau Whitelist, in functie de scop.
*Click pe imagine pentru o marime mai mare!
Ai nevoie de un magazin online? Cere acum o oferta.